Ca murmurul de apă lină

Ca murmurul de apă lină

Ca murmurul de apă lină
Al unui izvoraş curgând,
Astfel e Dragostea Divină
Din lumea cerului senină,
Cu jarul Ei de foc arzând.

Cum curge-n şipot la vale
Spălând pietrişul întâlnit,
La fel şi Dragostea în cale
În imnuri sacre-n osanale
Spală pe-acel ce a greşit.

În susurul blând şi subţire
Ea poartă dorul cel curat,
Şi duce veşnica amintire
Prin mii de râuri de iubire
A rănilor, ce Le-a purtat.

În Ghetsimani şi judecată,
Şi pân-la muntele Calvar,
S-a aplecat osândei dată 
Şi a băut sorbind-o toată  
Golindu-Şi paharul amar.

Şi-n toată sfânta veşnicie 
Va fi de-apururi cercetată,
Ca cea mai bună mărturie
Ce-a adus lumii armonie
Prin lupta dusă şi purtată.

Totuşi, Ea nu se va sfârşi 
Prin cercetări în studiul ei,
În timp ce oamenii-or trăi
Şi-n Ea mereu vor investi
Mărind puterea Dragostei.

Prin tot sublimul Univers
Cu zeci de mii de Galaxii,
Va străluci dorul neşters
Pururea, în eternu-i mers
Al Dragostei, din veşnicii.

Flavius Laurian Duverna