Cad petale

Aud cineva că strigă
Ajutor cerând ori jale,
Iar eu mă găsesc chiar lângă...
Cad petale, cad petale.

Le simt vocea lor și lipsa,
Zilele sunt mai sărmane
C-a-nceput apocalipsa
Aripioarelor bălane.

Mă tot tem că mă îmbată
O simțire lașă, calpă
Ca spre-o dragoste lăsată
Doar cu urma de la talpă.

Pe când vântul le alungă
De pe iarbă pe asfalturi
Și li-e calea nu prea lungă,
Iar durerea fără haturi.

Ce n-aș da să le ajut eu...
Nu găsesc nici o rețetă
Nici cu vorbele plăcute,
Nici în versuri ce regretă.

Și le-am spus doar:„Surioare,
Asta-i viața, n-ai ce face,
Se trăiește și se moare
Și nimic nu se întoarce.

A fost numai o-nflorire
Prea deschisă și prea simplă,
S-a-ntâmplat o fericire,
Iar acum nu se întâmplă.

Nu e-n voi urât ori ură
Doar s-a rupt în mine-o strună,
Parcă visele-mi căzură
Jos cu stelele-mpreună.”
Victor Bragagiu