Păstorul unor oi, pe lângă turma sa Avea un cal şi un măgar. Din întâmplare el găseşte o harşa, Cusută tot în fir şi în mărgăritar. Harşaua, precum ştiu acei ce merg călare, Se cade calului spre înfrumuseţare. Păstorul însă-au socotit Că calul e destul de fire-mpodobit Şi au găsit cu cale, Stăpân fiind pe ale sale, Să puie pe măgar harşaua delicată. Dar au ieşit în faptă Că prostul de măgar, nesocotind ce poartă Şi nedeprins a fi-mbrăcat, Cu scumpa lui harşa în bahnă au intrat; S-au tăvălit, s-au răcorit Şi chiar ca un măgar de glod plin au ieşit. Din fabulă e lămurit, Cum că păstorul au greşit, Iar el o da la întâmplare. Eu însă socotesc: că calul, deşi are Nărav de tăvălit când este asudat, Dar nu se bagă-n glod, şi cum s-au ridicat Îndată de pe el tot colbu-i scuturat.
sâmbătă, 19 aprilie 2025