Când e omul pâine caldă, Lacrimile ochii scaldă, Suferința lor o lacră De recunoștința sacră. Când e omul plin de har, Sufleul n- are hotar Și se- naltă- n bucurie Căci nu mai e- n colivie. Când e omul mântuit Sufletul lui s-a topit În iubire și- armonie... El devine o făclie Pentru cei care nu știu Calea- n marele pustiu.
sâmbătă, 31 mai 2025