Când toamna-şi scutură covorul Peste grădini şi peste gânduri, Tăcerile îşi frâng fuiorul, Priviri se-nalţă rânduri, rânduri! Şi cheamă din ruptura zării Cu rugi aprinse la icoane Pe cei ce ca nisipul mării S-au dus spre alte bastioane… Când peste câmp tronează luna Şi bruma se aşterne-n plete, Viaţa îşi potriveşte struna Pe ritmuri noi de menuete. Iar printre ramuri desfrunzite Precum o inimă zdrobită, Trec dorurile rătăcite Şi dragostea neţărmurită. Când toamna-şi scutură covorul, Tu faci popas printre frunzare; În pragul casei stă doar dorul Şi ochii ce se pierd în zare…
sâmbătă, 31 mai 2025