Tot mă rup să fug de sine, Tot fug să mă rup din jale, Iară drumul tot mă ține Și-mi cad frunzele pe cale... Și-mi cad frunzele pe cale... Mă avânt înspre lumină Să mă duc în patru vânturi, Dar mă ține-o rădăcină Și-mi cad frunzele pe cânturi... Și-mi cad frunzele pe cânturi... Nu-i ceva să mă închidă De direcții interzise, Dar sunt prins ca-ntr-o obidă Și-mi cad frunzele pe vise... Și-mi cad frunzele pe vise... Parcă merg însă aștept eu Și mă doare așa umblet, Nu știu căile-mi de-s drepte Și-mi cad frunzele pe suflet... Și-mi cad frunzele pe suflet... Orizontul mă îndeamnă Unde mă așteaptă Soare, Dar e toamnă... numai toamnă Și-mi cad frunzele pe aripi... Și-mi cad frunzele pe aripi... Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025