Pe când clopotul de sară Sună lung şi legănat La biserica din sat, Nina şede-n prag afară Şi-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile de fag, Fata toarce; stând pe prag Fata toarce; Plinul fus uşor se-ntoarce Pe sub degete cu drag. N-are Nina scumpă salbă, Nici înauriţi cercei, Că-s săraci părinţii ei, Dar ea are faţă albă, Ca tăiată-n flori de nalbă, Oblu trup ca bradu-n plai Ea mai are; păr bălai Ea mai are. Şi-apoi doi ochi, pentru care Doua-mpărăţii să dai! Blândă ea, ca faptul sării, Vara când e cer senin, Visător, cu un suspin, Ea priveşte-n latul zării Cum, din negrul depărtării, Vine-un nor, privind la nor Nina cântă; cu mult dor Nina cântă, Şi-a ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. Dar pe loc ea schimbă glasul Şi sileşte zâmbet plin Căci aude pas vecin; Bate-n casă şase ceasul, Când se opreşte-n tindă pasul: Lângă fata tinerea, Mă-sa vine; lângă ea Mă-sa vine. Şi-o întreabă cu suspine: Ce-i cu tine, draga mea?! Nu-i nimic! răspunde fata, Mamă dragă, nu-i nimic! Pentru dragoste de voinic, Gata-i sapa şi lopata Şi făcliile stau gata, Căci o jale-ncetişor Îmi tot vine; negru dor Îmi tot vine Şi gândesc cum c-ar fi bine, Mamă dragă, eu să mor! Fata zice şi zâmbeşte, Mă-sa greu a tresărit: Vai de mine! Ce-ai grăit? Draga mamei, ce-ţi lipseşte? Taci, că vraja te pândeşte Cu păcat, de capul tău Să se lege; cu ceas-rău Să se lege; Nu-l chema, că te-nţelege! Ne ferească Dumnezeu! Ceasul-rău fata suspină Unde-i, mamă, ceasul-rău? Bun şi drept e Dumnezeu, Dar la toate-s eu de vină! Zice Nina şi deşdină Din bălaiul păr buclat Roze două; a sfărmat Roze două, Şi-n potop întreg de rouă Ochii ei i s-au scăldat. Oh, tu ştii de bună seamă, Că din suflet îl iubesc Şi tu ştii că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă! Cât de cu iubiri mă cheamă Sufletul, să mi-l fac steag Pentru Sandru: câte trag Pentru Sandru! El abia-i un copilandru, Vai, dar cât îmi e de drag! Când în sat porneşte hora, El mă jură p-un inel, Să-mi ţin ochii tot la el Şi, ca fratele şi sora, Noi în ciuda tuturora Stăm cu glume, râzători Până-n noapte; şi din zori Până-n noapte, Purtăm vorbe tot în şoapte Nu mi-l las, să mă omori! Vai, ş-aseară în şezătoare El de mine s-a ferit, Mamă! Parcă-i otrăvit, Ori drăguţă alta are! Tot râdea cu fiecare, Numai mie nu-mi râdea Vesel dansul; povestea Vesel dânsul, Pe când mie-n taină plânsul Brâu din inimă-mi rupea. Tot aşa o seară-ntreagă Numai cu străine-a stat Şi făcea cu ele sfat, Şi da semne să-nţeleagă Că lui Nina nu i-e dragă! Iar eu, mamă, suspinând Stam pe laiţ; tremurând Stam pe laiţ, Mai la foc, mai la opaiţ Ochilor de lucru dând. Dar duşmancele-s, măicuţă, Tot duşmance cum văd eu; Căci ştiind necazul meu, Mi-a zis Fira lui Sulcină: Ce ţi-ai pus de gând tu, Nină? Poate-n râs te-a supărat Sandru doară? te-a lăsat Sandru doară? De, dar taci tu, surioară, Că mai sunt feciori în sat. Oh, şi Sandru, Doamne sfinte! El care de alte dăţi, Ar fi smicurit bucăţi P-acel om cu-aşa cuvinte, Tot râdea ca scos din minte Şi-n batjocură privea Lung la mine; ochi ţinea Lung la mine Şi cotind fete străine, Pricină de râs făcea. Mamă, pentru ce se ţine Sandru chiar aşa-nţinat? Ştiu că nu-i el de-mpărat! De ce-şi bate joc de mine? Dacă-i place oarecine, Mai frumoasă de-a dorit, Las să-i placă; de-i orbit Las să-i placă, Dar, de-am fost fată săracă, Pentru ce m-a amăgit? Aşa-i mamă oare-n ţară, Tot aşa-i în orice loc? Dragostea-i numai de joc? Sunt sătulă de joc dară! Şi plângea cu jale-amară Şi ţinea privirea-n jos Tot întruna; dureros Tot întruna Vărsa lacrimi, pe când luna Răsărea de dup-un dos. Bată-l crucea, că s-arată! Vai de mine! ceasul-rău! Ne ferească Dumnezeu! Strigă mă-sa înspăimântată, Şi priveşte lung la fată, Lung, căci fata-ngălbenea Tot mai tare; ea strângea Tot mai tare Pumnii săi; mă-sa în rugare Pe toţi sfinţii miluia. Dar copila hohoteşte; Lasă caier, lasă fus. Veselă se aruncă-n sus Şi tot cântă şi horeşte Şi la mă-sa lung priveşte. Hei, pe mine m-au hrănit Ceasuri-rele; m-au iubit Ceasuri-rele… Pentru doruri tinerele, Multe fete-au nebunit!
sâmbătă, 19 aprilie 2025