Atunci când floarea albă de rozmarin uscat Se-aşază pe cărarea pe care am umblat, Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre, Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre. Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare, Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare, Te-ncumeţi să te-așezi, îngândurat de toate, Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate, Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară, Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân’ la vară, Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin, Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin... Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat, Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre, Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre. 6 septembrie 2016, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025