O plângi pe mama-n seara de Ajun, Vei plânge şi în ziua de Crăciun, Vei plânge poate frații, poate taţii, Aşa, neputincios, precum damnaţii. Şi totuşi o lumină nefirească Pe fruntea rece să se prăbuşească, Nu este nici din cer, nici din pământ, Ci este din al lor ultim cuvânt. Auzi colindătorii la fereşti, Sub fulgii care ning ca în povești, Auzi cum vocile în tine cad Spre seară, când te-așezi pe lângă brad. Şi rupi din pâinea caldă din cuptor, Apoi zâmbești ca un umil actor, Gândind că fulgii care cad pe drum Sunt mult mai calzi decât ești tu acum. Să laşi lumina asta nefirească Pe fruntea rece să se prăbuşească, Prieten drag, sub ramuri de alun, Nu este nimeni singur de Crăciun... 25 decembrie 2016, Constanţa
miercuri, 16 iulie 2025