Copil fiind...

Copil fiind...

Copil fiind, ades mă furișam,
De cei ai casei, să nu mă zărească...
Iar strada mă-nghiţea în praful ei, 
Fiind refugiul ideal, în braţele-i gata să mă primească.

Mama, mă căuta înnebunită cu privirea,
Plină de griji, la fel cum este orice mamă...
Când năzdrăvanul o zbughește fără veste,
Lăsând în urmă numai jucării, împrăștiate-n grabă.

Copil fiind, nu-nţelegeam cu mintea de atunci,
Că viaţa e făcută doar din reguli...
Când mama-mi explica, cu ochii blânzi,
Eu o priveam și parcă tot pluteam prin neguri.

Copil fiind, plângeam și eu câte puţin,
Când vreo dojană nu-mi era pe plac...
Dar mama îmi zâmbea, ca o icoană sfântă,
Iar supărarea mea se risipea, cu un ușor oftat.

Copil fiind, viaţa-mi părea o simplă joacă,
Crezând că numai oamenii mari nu înţeleg...
Iar eu, copil fiind, aveam și eu dreptatea mea,
Dar cine să mă înţeleagă?...numai eu!

Copil fiind, zâmbind trecu-i prin viaţă,
Cu fiecare an am înteles mai mult...
Mama, avea și ea multă dreptate,
Însă, să fii din când în când copil, i-un lucru bun.
...................................................

Și-acum, adult fiind, privesc în jurul meu,
La rândul meu pun reguli și îmi amintesc...
Și-o poartă parcă se deschide spre trecut
Și văd doi ochi zburdalnici ce necontenit zâmbesc.

~16 Ianuarie 2015~