Corabia viselor mele mă poartă pe mări liniștite și fără sfârșit, urmând o cărare trasată de soartă de când mie-n viață mi-am fost răsărit. Plutesc în derivă, curentul mă duce spre zări înspre care nicând n-am privit, iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce, și-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit. Chiar vântul mă-mbie spre apele calde, spre zări tropicale de-un verde plăcut, spre insule care iubesc să se scalde în valuri ce trec peste ele-un sărut. Un gând îmi străbate prin minte și vise, ieșind în lumină din vechi amintiri, șoptește în pânze, adie înscrisuri și-alege cărarea mai vechii iubiri. Corabia viselor mele mă poartă spre soare-apune-ntr-un mers liniștit, sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă, lumina m-atrage spre țărmul iubit.
sâmbătă, 31 mai 2025