Credinţa

Era o noapte caldă-n acea vreme
Isus, pe munte se ruga, plângând..
Pe ucenici, dorind parcă să-i cheme
La ruga şi-n veghere, aşteptând!

Iar barca lor, învăluită-n valuri
Părea să se afunde tot mai mult,
Cănd vântul împingea barca spre maluri,
Ei au văzut pe-nvăţător, umblând,

Pe marea ce era învolburată
Privindu-L pe Isus, înspăimântaţi
Se întrebau: "-dar, oare cum se poate
Isus, pe mare mergând  înspre fraţi?"

Zefirul adia-n negura nopţii
Şi aducea cu el, parfum divin
Iar pacea Lui ei au simţit cu toţii
Când El păşea pe valuri, calm.. senin..

Nu a fost val ca să-i ascundă Faţa
Şi nici furtună să-L înnece-n ea...
Isus.. zâmbind le dăruia dulceaţa
Iubirii Lui.. c-atâta îi iubea...

Privindu-i cu adâncă duioşie
În inimă, se întrebă, smerit:
"- niciunul  înaintea Lui nu o să vie...
Credinţa, oare, lor, li s-a micit?"

Dar ucenicii s-au tras la o parte
De fric-atunci, cu toţii au ţipat
Gândind că văd năluca-n acea noapte
Nu pe Isus.. Al Vietii,Imparat...

"-O, nu vă temeţi!" le-a strigat Prea Sfântul,
"Păşiţi, dar.. îndrăzniţi.. aici sunt Eu...
Şi cât voi fi.. nici marea, nici pământul,
De veţi păzi credinţa-n Dumnezeu,

Nici valurile toate înspumate
Nici lumea aspră cu-ale ei furtuni,
Nu vă vor pierde.. dar credinţa, poate
În viaţa voastră să facă minuni!"

Şi-atunci, de-ndată Petru se ridică
Privind către Isus.. el n-a ţipat
Dar neştiind, credinţa lui că-i mică
Pe valuri, cu-ndrăzneală a călcat...

Şi îi strigă: "-Stăpâne, porunceşte
Pe ape,chiar acum la Tin să vin,
Să merg mereu spre Cel ce mă iubeşte
Şi mi-a dat Viaţa.. Harul LUI, divin!"

Dar pentr-o clipă a simţit cum vântul
Să bat-asupra lui, a început
Temându-se, strigă iar la Prea Sfântul
"-Nu mă lăsa, Părinte... mă afund...!"

Isus, îndată întinzându-i mâna
L-a apucat din ape.. L-a salvat!
Pe loc parcă s-a potolit furtuna
Iar Petru de mirare.. n-a mişcat!

"-O, Petre, de ce astăzi ţi-a fost teamă
Şi în credinţă, tu te-ai îndoit?
Oare nu-ţi sunt pe valuri ca şi-o mamă..
Oare nu eşti tu fiul meu iubit?

Să nu priveşti nicicând la cele valuri
Nici la furtuni ce bat în barca ta...
Tu să priveşti în sus, spre sfinte maluri
Credinţa ta când se va micşora!"

O fraţii mei care doriţi pe mare
Ca să umblaţi ca Petru, altădat,
Să nu vă temeţi.. ci cu-ncredinţare
Voi să păşiţi spre Cel ce va chemat!

Voi să priviţi mereu spre-Acela care,
Plin de puteri, pe mare a umblat!
Isus ne cheamă iar pe fiecare
S-avem Credinţă! Teamă.. niciodat!