Crezul Dragostei Când am paşit în legământ Isuse Doamne să-Ţi urmez, M-a întărit, Cuvântul Sfânt În mersul vieţii pe pământ, Şi-n inimă am sădit un crez! E crezul sfânt, al dragostei Venit din scumpa veşnicie, Jertfit pe muntele Golgotei Să-nvingă legea grea a firei, Ca transformat omul să fie. Prin el, am început urcuşul, Pricipiu-n fapte îndrăzneţe, Escaladând, cu greu suişul Nerenunţând la povârnişul Spre piscuri-nalte şi măreţe. Şi-am năzuit mereu mai sus În scara paşilor spre Soare, Având un dor tainic, nespus, Să fiu cu Domnul meu Isus, Să fac în mine o schimbare. Pe calea muntelui Golgotei M-am străduit să împlinesc, Faptele scumpe, dragostei, Prin paşi atenţi şi mărunţei După Modelul Sfânt ceresc. Să fiu pătruns în zelul mare De-un sfânt orgoliu jertfitor, Şi nu de-aramă, sunătoare Ce zornăie strident şi tare, Nici de chimval, zăngănitor! De aş vorbi în limbi străine Să pară a fi chiar îngereşti, Fără de dragoste-orişicine Le va afla că nu-s depline Şi le va şti, doar omeneşti. Şi chiar de aş avea şi darul Cel mai măreţ, de-a profeţi, Dar făr-de dragoste, amarul, Crezu-mi vorbit mi l-ar ştirbi Şi-n întregime, îl va zdrobi. De aş pricepe toată ştiinta Şi taine multe, să cuprind, Dac-aş avea toată credinţa Şi de mi-aş da toată silinţa Să văd cum munţii se întind, Fără-acea dragoste deplină În Dumnezeu nu sunt nimic; Doar umbra unui eu, haină Ce n-are-n pământ rădăcină, Ce merge-n jos, până ce pic. Şi chiar...dacă averea toată Mi-aş împărţi ca să hrănesc, Săracii care umblă-n zloată Desculţi şi-n frig în ziua toată Şi zilnic ei, flămânzi cerşesc, Şi încă şi trupul de mi-aş da Punându-l jertfă pe-un altar, Dar dragostea, n-aş poseda Când semenii-mi voi ajuta Atunci vor fi, toate-n zadar! Căci dragostea, e iubitoare Răbdarea ei stă-n bunătate, Ea face bine pentru-oricare Nu pune semne de-ntrebare Vărsând belşug de sănătate. Pe nimenea nu pizmuieşte Şi lauda, nu-şi pune în faţă, Ea pe cel slab îl întăreşte - La orice lucru se gândeşte Să dea un sfat, şi o povaţă. Ea nu se umflă de mândrie, Cu necuviinţă nu se poartă, Şi nu-şi revarsă a sa mânie 'N momente grele de isterie Prin apărarea-i cea deşartă. Ea nu îşi caută, folosul său În centrul celor ce trăieşte, Nu se gândeşte,-a face rău Şi nu urează drum spre hău Acelor ce-o nedreptăţeşte. De tot ce-i rău, nelegiuire, Ea nu poate...-a se bucura, Doar adevăr, spre făptuire Tot ce e bun, pentru zidire, O poate oricând, reînviora. Şi-astfel, ea poate acoperi Vorbiri multe, chiar greşeli, Nici lucruri n-ar...descoperi Nici despre fapte n-ar vorbi Care-ar stârni, mari răfuieli. Ea crede totul ca pe strune, Spunând la toţi deopotrivă, C-are intenţii, cât mai bune 'Napoi cu turma la păşune Când viaţa le este-n derivă. Şi poate chiar multe suferi Dela toţi, cei ce-o bârfeşte, Tendinţa de-a se preamări De-a urca sus spre-a se făli Din palmaresul său lipseşte. Astfel, nădăjduieşte-ntruna Când lupta va fi terminată, Să poarte-n Domnul cununa Considerată, ca şi-arvuna Sfântă şi prea mult sperată. Căci dragostea, nu va pieri Şi nici-odată nu s-o stinge; Proorociile, toate-or sfârşi Căci ce-a spus se va-mplini, De ea păcatul, nu s-atinge. Şi-ori şi ce limbi, vor înceta Chiar orice ştiinţă va apune, La tot ce ştim vom renunţa, Şi-n minte ne vom pronunţa Gândind la alte lucruri bune. Şi-acum rămân acestea trei: Credinţa, şi nădejdea mare, Dar cea mai tare, cu temei, E forţa scumpă-a dragostei Pe Golgota cea jertfitoare! Ea e cuvântul cel mai drag În inima-mi ca şi-un trofeu, Căci n-are limită, nici prag, Faptele-i bune, - curg şirag Jertfindu-Se, va sta mereu! Ea-mi este crezul mântuirii, Imbold în bine de neînfrânt, Sperând la vremea înnoirii Când fi-va-nceputul zidirii - Cu ea să fiu şi-n cerul sfânt. Flavius Laurian Duverna
sâmbătă, 31 mai 2025