O căciulă ţuguiată Şi-o broboadă cafenie, S-o colinde pe bunica, Au pornit de la chindie. Merg cu greu căci drumul este Prea înzăpezit şi ninge, Iar broboada cafenie Una, două-ncepe a plânge: – Vai, troianul e cât mine, Ia-mă-n braţe, bade Nică. Ce năvalnic neaua vine, Iar eu sunt aşa de mică… Nică nu-i cu mult mai mare, Doar cu-n an şi jumătate. O ridică în spinare, Vrea s-o ducă dar nu poate… Picii plâng, căci vor la buna. Nici nu văd când înspre ei Se îndreapt-un moş cu plete: -Încotro, măi voinicei? V-aţi pornit cu colindatul? Hai, luaţi-mă cu voi. Da-ţi mânuţele încoace. Să pornim la pas vioi. Ca să vezi, minune mare, Le-a ieşit în cale-acum, Nu un moş ca orişicare, Ci chiar moşul Moş Crăciun! La glas seamănă cu bunul, Moşul, însă-i negreşit, Mai bătrân, e alb ca neaua Şi-i cu mult mai gârbovit. Îmbrăcat în haină lungă, Cu steluţe argintii, Moşul îi ridică-n braţe Şi-i sărută pe copii. – Ieşi afară, bunicuţo, Strigă picii chiar din drum, Când ajung la poarta bunei – L-am adus pe Moş Crăciun!
sâmbătă, 19 aprilie 2025