din ciclul '' versuri pentru Preafrumoasa Doamnă.....'' Cu tine…. Am citit, citesc si voi citi, stare cu parfum de lună, înfloresc, intineresc si urc: nota muzicala pe o strună. Multe cărţi prin mână mea trecură, multe file, lent, am răsturnat, şi din toate florile de suflet, doar prin cărţi m-am ridicat... Când eram aşa mai feciorelnic, prins de dor şi arţăgos băiat... puneam cartea într-o traistă veche şi fugeam la margine de sat... unde, în cămaşa cu dantela verde, legănată de un vânt duios, torcea păduricea dragă, ca motanul cenuşiu, pufos... Ca o şcolăriţă emotivă, frunza-mi tot clipea din ochi, mă gândeam că-i un descântec, cum făcea mătuşa, de deochi... tânăr, frumuşel şi ager în simţire, prin mireasmă de parfum stelar, crudul codrului se cuibărea-n privire, ca o piatră roză-n inelar, uşurel, sosea de pe carare jderul, în poiana cu lăstarii copţi, şi sprinţară mai venea o căprioara să-i citesc o mie una nopţi… cerul îşi lăsa dantela albastră peste florile cu visul mut, iar fiorul se pitea prin roze în ţinutul cald şi de demult. Aşa am deprins şi slovele duioase, toate îmi păreau cu sfânt temei... luna, ca o scoică visătoare, mă culca, duios, la sânul ei... După ce prin mână îmi trecură, cărţi cu limbile de foc, constatai că-s omul care... am băut o cupă de noroc, pana, am simţit-o înmugurită, în splendoarea dorului roş- dalb şi prin versuri traversam câmpia, ca pe murgul nostrul alb... Peste ani îmi fu dorinţă-n carte, ca un adevăr lunatec spus şi pe firul existenţei mele, aripi de lumină eu am pus... am zburat spre zări pribege, prins de iureşul asurzitor, şi-n tăcerea nopţilor ursuze... am stat drept ca fagu-ntr-un picior... Câte cărţi prin mână îmi trecură, toate cu un suflet aurit, eu, poet, cum e frumoasa Doamnă... pân’ la slova-i dragă n-am găsit... azi păleşte liliacul fraged, când îi simte noul ei parfum, şi coboară boarea ca şi leacul peste dorul meu, duium, noaptea ca o hoaţă, şmechereşte, prin duios parfum de măr, şi-a făcul culcuşul peste vreme, la distinsa Doamna-n păr.... au venit si stelele duioase, cand azurul tremura-n splendori...şi-au făcut căsuţă-n ramuri....în misterul cald din ochişori.... poezia-i arde prin cuvinte, pe divanul unui suflet bun....o privesc cu luare-aminte... si in palma-i sufletul mi-l pun... Eu n-am comentat, se ştie bine, nu prea mă găsesc prin timpul scurs, dar acum mă duc prin floare: în pistilul unui fin discurs... Dacă noi pe Doamna o înţelegem, sfinte, dacă mint: acum..să mor!...vom vedea cum focul arde chiar în dorul crud din ochisor; vom vedea cum plânge tandru, un vulcan în palma ei, când secundele şotronul joacă în brăţara fină, cu scântei... e sublimă-n tot ce scrie astăzi, are versul cu dor greu, amanet i-aş lua guriţa s-o sărut sfios, mereu... prin acorduri minunate şi în slove de mărgean... să mă-ntoarcă la origini, când eram un băietan şi citeam într-o poiană, cu drumuri pe scurtături, unui pui de căprioară ce venea de prin păduri... Mulţumesc, frumoasă Doamnă....ca mă-ntorci din prag de toamnă !
miercuri, 16 iulie 2025