Când mă uit într-o oglindă, mă cuprinde disperarea, cine e femeia asta? mă frământă întrebarea… N-o cunosc, e o străină ce viaţa mi-a furat, mi-a rămas doar amintirea unui vis, demult uitat. Unde este acum copila, cu şăgalnica-i privire, fetişcana cea sfioasă născută pentru iubire? A plecat demult de-acasă, s-a pierdut în astă lume, încercând să îşi găsească dragostea ş-un bun renume. La-ntâlnit şi s-au iubit, dar ce mult a suferit, dacă nu era copila oare cum ar fi trăit? Bucuria vieţii sale Ea era, în orice zi, mângâindu-i sufleţelul, dăruindu-i bucurii. Astăzi fiica mea-i femeie şi îşi are rostul ei, îi doresc să îşi trăiască epopeea dragostei. O văd şi-mi aduc aminte cum eram la vârsta ei, unde-s anii tinereţii, este-o glumă dragii mei? Parcă nici nu-mi vine-a crede c-au trecut atâţia ani, l-am pierdut şi-s pustiită, nici părinţii nu-i mai am. Uneori aş vrea să plec, alteori să mai rămân, să încerc să caut acul pierdut în carul cu fân.
sâmbătă, 31 mai 2025