Zâmbea lumina mea uimirii tale ținută în privirea-mi caldă strâns, cu grijă ca pe-a lacrimilor cale, să șteargă urma ultimului plâns. Și ți-am zâmbit de-atunci, trecând prin vreme și-ți mai zâmbesc și azi, iubita mea, când îți pictez iubirea-mi în poeme și-ngenunchez, umil, ‘naintea ta. Ca și atunci, privirea mea revarsă, în unduiri din faldurile ei, o flacără ce curge și se varsă asupra ta c-o mare de scântei. De vrei nectarul zeilor să bei, fă-ți buzele o cupă, iar izvor îți voi fi eu, turnând prin ochii mei tot ce am strâns în clipele de dor.
sâmbătă, 31 mai 2025