Curajul

În toamna caldă-un toporaș în iarbă
Iubește mov, cerul mirat se- ntreabă
De a greșit cumva ... căci iar e vară
Pe câmp, în muguri care- ncep să doară.

Deschise brațe, înălțate- a rugă
Se-agață-n norii care vor să plângă
Căci țin în ei durerea primăverii...
E toamnă, dar zâmbim complice verii.

Nu te sfii în mov prin frunze moarte,
Vestești schimbări... și dureroase șoapte
De abia le auzim cu resemnare!
Un toporaș îmbrățișat de soare
Sfidează toamna curajos și mândru,
Chiar dacă viitorul lui e sumbru!