I Ca sa se spele, ca sa se usuce intr-un simun de suflete, parasind trupuri de copii striviti sub roata de beton a clipei de acum, sculptata de fenicieni si de hititi, las sufletul istoric si pradat in piramida unei limbi demult latine, intins sa stea ca intr-un pat de aripi jupuite de pe ingeri, bine, si strig in sus, si strig in jos, la dreapta si la stinga si-nainte si inapoi, profund nesomnoros, limba cu luna noua, dinte: Sa fim spalati de un lichid, sa fim spalati cum speli cu cirpa uda o fereastra de tine, Doamne, vitregii tai frati, cu o torentiala ploaie-albastra. II Ploua, siroieste cu ingeri, cu stafii, pe acoperisurile de tabla, pe mansarde. Riuri verticale, sunet gri. Acum se stinge tot ce arde. Ploua, calatorim in sus pe crocodili de taina dintr-un Nil smucit, in sus, dus intr-un Nord de nori aproape imobili, ferind de noi un cer din Sud, hindus. Ploua, se lipesc aripi de apa de geamuri. Frigul isi intinde spre noi o limba subtire si dubla. Duce-m-as calare pe un cal fara hamuri in cimpia neagra, lugubra. Duce-m-as cu parul ud de ingeri, de stafii, izbit in timpla de icarii scinteind ai apelor, cazind de sus atit de vii din suspendatul, fixul, labirint.
sâmbătă, 31 mai 2025