Nu am pretenții de la tine, soartă, acum, când am ajuns la asfințit, să îmi deschizi a Nemuririi poartă prin care să pătrund îmbătrânit, Nu îmi doresc a sceptrului magie drept compensații pentru al meu trecut Am respectat sub propria-ți regie în fraza vieții rol de-anacolut? Erori au fost de-a lungul și de-a latul pe care le-ai fixat într-un album Ți-am respectat dorința și păcatul de a trăi un nedorit fatum? Nu te grăbi în a-mi deschide poarta să mă primești pentru al meu parcurs crezând c-a ta dorință mi-e consoarta ce-am acceptat-o fără de recurs! A fost... așa, o liniște deplină, O neștiută cale de a fi... Și pas cu pas, pe drumul spre Lumină m-am îndreptat fără ca tu să știi. Cu trupul am parcurs a ta dorință, Dar gândul l-am trimis către zefir, ferit fiind de cruda-ți ingerință, să-și facă din Lumină un chimir. În el am pus a lumii căutare, dorința ei de-a face înc-un pas spre-un nenăscut moment de așteptare ce va afla al omului compas. În tremurata stare a luminii etajele s-au prăbușit scrâșnind, rupând din nevăzutele confinii ce îngrădeau al omului colind. A omului gândire luminată porni șiragul lung de căutări Catedre s-adunară laolaltă ca să susțină-un munte de-întrebări. Ce întrebări? – o cale nezărită, în Universul fără de străfund Dar cu răspunsuri veșnic pietruită de-acei pietrari cu spiritul arzând. Ei au întins prin propria voință o aderentă cale de atac ca să pășim spre-a lumii biruință, nu în mocirla unui bivuac. Pe astă cale, din a vieții creșă am încercat și eu ca să pășesc Dar trupului nu i-am trimis depeșă să îmi susțină visul ostășesc. C-o rugăminte vin la tine, soartă, Acum, cand am ajuns la asfințit: Indică-mi încă-o viață pe-a ta hartă ca să continui tot ce-am plănuit!
sâmbătă, 31 mai 2025