Mi-e sufletul un cuib al fericirii, de zbuciumul luminii adăpat. E un ocnaș ce-n mina nemuririi tunel spre-a ta iubire a săpat. Și târnăcop i-a fost a sa credință ce-a dislocat filoane de granit, c-un unic scop și-o ultimă dorință: s-ajungă la filonul unui mit. A dragostei dorință netrăită a desfăcut-o-n zeci de-nchipuiri și a pavat un drum ce de ursită i-a fost menit să-l rupă din zidiri. Din amintiri și-a construit o torță să-i lumineze calea spre zenit. Ea nu s-a stins la nevăzuta forță ce a suflat pe drumul năzuit. Ajuns acolo, lâng-a ta făptură, în focul fericirii s-ambăiat. Abandonând a inimii armură, cu grad de deținut ți s-a predat. L-ai descusut în ale vieții gânduri iar calea vieții în palmă i-ai cătat, De va fi ea izvorul fără prunduri, ori de va fi un curs alambicat. În cicatrici tu ai găsit refuzul de-a-i împlini al său unic destin Ai decretat, iubire, că topuzul nu îl va ține-n mână la festin. Dar ai uitat, iubire, amănuntul: să vezi în lovituri și cicatrici cum s-au format și cum au fost veșmântul uneltelor tăioase ca un brici. Cu ele a săpat spre-a ta idee, Filonul mântuirii l-a sculptat și te-a creat pe tine, Galatee, să-i fii model la tot ce a visat. De vei căta a palmelor finețe brazdată doar de linii sidefii, vei regăsi în conturi doar tristețe și amăgirea clipelor pustii. Vei regăsi în coduri zeci de brazde înșiruite în draconic rit, dar vor fi reci și mult prea fade gazde îți fi-vor închisoare, nu iubit. De vei privi spre palmele întinse ce îți oferă un suflet și-al lui rost, vei retrăi simțirile desprinse din clipele în care piatră tu n-ai fost.
sâmbătă, 31 mai 2025