Din nou spre Soare Aș vrea să-mi aflu calea trecând printre cuvinte S-adaug acte-n piesă plecând de la răscruce, Ţin seama de alegeri uitând, și n-am aminte Pe ce coordonate impasul să-mi apuce. Mi-am scos gândul afară și l-am supus tăcerii, În mine spune-o limbă uitată, nevorbiri; Să cresc aș vrea silabe-n cuvântul primăverii Și primadona nudă s-o mângai cu iubiri. Scriam pe traiectorii de curcubee stranii Cu ploi aristocrate dintr-un bumbac de nori, Și-n colţ de toamnă coaptă un vânt de epifanii Bătea in poarta vieţii dintr-un copac cu flori. Pluteam speriat de vise, de limpezimi de-abisuri Eram un ghem de sensuri, scânteie pe o sfoară Mă cufundam in flori și înotam prin visuri, Mă răcoream fierbând în oaze din Sahară. Aveam in mine însumi un miez imponderabil Semnasem ipoteca pe antigravitaţii Zburam in pleoapa tainei sculptând în inefabil, Cu un catarg din muguri sădit in aspiraţii. Nu știu să mă mai uit, să mai ascult nu prea Și nici nu-mi mai lucesc la ţărm nisipuri vii; Am îmbrăcat cu umbre un răsărit de stea, Și dinspre constelaţii mă urmăresc stihii. ------------------------------------------------------- Alerg acum dar stau, încremenit in fugă... Ce jertfă să aduc, cerșind iertări prin vers, Aprind din nou misive la foc etern de rugă Să-mi lumineze calea scântei din Univers. Clipesc din nou speranţe în far predestinat, Spre toamna asta ninsă arunc cu verbul ”doare“... Plecând din anotimpul ce-am fost un eșuat Voi lua un ascensor spre-un rost scăldat de Soare.
sâmbătă, 31 mai 2025