Ce dor îmi e de tine, iarnă Ca să te văd venind de sus Cu norii pufoşi de zăpadă Chemând copii la săniuş... Ce dor îmi e de de vremi în care Troieni se ridicau la geam Troieni care sclipeau în soare Jucându-ne... le dărâmam... Eram cuprinşi de voioşie Căci iarna.. la noi a venit Pe cer, luna cea argintie Se ascundea în infinit, Cu trena ei, plină de stele Cu bucuria noastră-n gând... Purtând pe mâini visele mele Şi ale tuturor, la rând... O, dor îmi e de tine iarnă Cu farmecul tău luminos, Când ne-aduceai în prag de seară. Mireasma unui brad frumos Şi strânşi în juru-i pe-nserate Cântam din piepturi de copii De se mirau stelele toate Iar cerul.. plin de bucurii Era.. şi noi toţi plini de viaţă De chiote.. şi veselii Căci moşul ne zâmbea în faţă Purtând sacul cu jucării... Mergeam noi toţi copii-n vale La colindat. Numai cel mic Pierzându-şi cuşma lui, pe cale Stătea în drum, nefiind, voinic, Şi supărat nevoie mare Că drumul îl va rătăci. Strigându-i toti cu glasul tare: "doar după noi, tu să te ţii!" Şi ce se mai trudea sărmanul Ca să-i ajungă pe ai săi Ţinându-şi cuşma lui în mână Să n-o mai piardă iar prin văi... Doar raza lunii, blândă, bună Trecea încet pe lângă noi Şi ne şoptea: "vă ţin de mână Şi luminez, calea-napoi..." Îmi este dor iarnă, de tine De clipele de altatdat... Copil fiind.. au fost puţine Dar nu le-am uitat.. nicio dat! 04.10.2015 Daniela Banita
sâmbătă, 31 mai 2025