Pe senin călătoreşte Un nor tainic plutitor. Al meu suflet ce jeleşte După el se înalţă-n zbor! Norul trece şi dispare În afundul cerului. Ah! de merge el spre mare, Duce-m-aş pe-aripa lui! Duce-m-aş la cele maluri Ce oglindă fruntea lor In poeticele valuri A frumosului Bosfor. Şi de-acolo în depărtare, Pe un vânt primăvărel, Să ating cu-o sărutare Mările din Archipel. Duce-m-aş încă-nainte Pe cel plai încântător, Unde soarele-i fierbinte Ca fierbintele amor. La Veneţia mult iubită, Rai ferice, neuitat, Unde gondola cernită Te adoarme legănat. La Palermo încoronată Sub cer dulce, fără nori, Cu ghirlanda parfumată De-a naramzei albe flori. La Napoli ce scaldă, Răspândind învăpăieri, Sânul ei în marea caldă Ş-a ei suflet în plăceri. Duce-m-aş fără-ncetare Ca vulturul să pătrund Peste-a ochilor hotare Orizonul fără fund. Să văd stingerea de soare In adâncul ocean, Ş-a lui coamă arzătore Răsărind ca un vulcan. Să văd stelele voioase Înflorind cerul senin, Şi cu raze argintoase Dezmierzând al mării sân. Să văd luna răsărită In a nopţii aer cald Ca o floare aurită Intr-o cupă de smarald. Şi s-aud blândele şoapte Ce zbor tainic in eter, Izvorâte-n miez de noapte De pe valuri şi din cer.
sâmbătă, 19 aprilie 2025