E mănos destinul în rafala vremii, Ģândurile-n stele luminează lumii. E găsită calea ce-a fost rătăcită... E-ndreptată lumea ce-a fost răsucită. Fără să urmăm ce am scris pe scoarță, Ne sacrificăm astă scurtă viață Și ne întrebăm unde se revarsă, Căci acum eram izvorul din casă. O secundă trece pe bolta cu stele Și în ea se scaldă anii vieții mele, Acum înțeleg, în apusul lunii, Răsăritul roșu și spinii cununii. Din lacrimi fierbinți izvorăsc petale În copacii-n floare ce-mi apar în cale Și în primăvara sufletului meu Înfloresc credința întru' Dumnezeu!