ecou

cum se joacă fetița
în lumea cuvintelor 
stie doar mama si poetul
zugrăvit la intrare 
mă cerți că însir truisme
ca un cântec al cărui ecou 
învie în fiecare an 
o fantomă ce bântuie 
rugăciunea celui flămând 
să rabd ocara unui loc de veci 
un zâmbet rătăcitor
cutreieră aleea 
cimitirului o clipă
chiar si poemul în straie de proză 
crede în nimicnicia lui 
ca si mama 
privindu-mă de la fereastră 
vede în mine 
binecuvântarea blestemului 
o usă deschisă 
cu trupul unui copil împuscat 

în zi de sărbătoare