Falduri de Etern Acum nu sunt pe-aproape, de parcă nu m-aş şti… Însăilez memorii prin pajişti cu secunde, Contemplu vise goale aici şi pe niciunde, Mi-aprind o lumânare, ca şi cum n-aş mai fi. Cu gândul strâns firav de stropii albi ai ceţii Dau pagini după pagini cu degete de Timp; Plutesc într-o derivă spre nici un anotimp Învins de efemerul ce-i scris în cartea vieţii. În prag de veşnicie, despart Timpul de zi Un întuneric calp mă-nţepeneşte-n seară, Din azimut de umbre, o antiprimăvară Mă ţine la hotarul între ce-am fost şi-aş fi. Privesc vulcanul lumii, ce sfârtecă drumeţii Eu sunt în fiecare şi poate-n mine toţi, Mă doare când prin mine Timpul e tras pe roţi, Când zmeie far’ de trupuri îşi caută adepţii. Se naşte-n mine om şi-n oameni stă o scară Cobor pe ea enigmă, dar nu mă mai dezleg, Cu sfori de pizmuire Timpul aş vrea să-l leg La stâlpul tinereţii şi să-l zidesc cu ceară. Ceru-mi apasă trupul și-ar vrea cu ani să plouă, Eu mă opresc să cuget pe-o piatră printre stele Să număr ploi cu ani, iar gândurile mele, Ar vrea să prindă Timpul, să-l biciuie cu rouă. Aprind o lumânare şi ruga i-o aştern… Scânteia ei se urcă prin valuri de istorii, Se-opreşte caldă, blândă şi mângâie actorii Ea nu mai are ceas...e veşnică prin norii, Unde mă ţine Timpul sub falduri de Etern.
sâmbătă, 31 mai 2025