Sălbatec trece vântul prin pomii dezbrăcaţi!... Afară-i trist, iubito, şi toamna-n agonie Aruncă frunze moarte pe strada mea pustie. În timpul ce lin curge absent la tot ce este, La masa mea de lucru, trăiesc vechea poveste A celor ce-şi pierd vremea, de lume izolaţi. O muscă, ce se pare că nu prea mă respectă, Din când în când, îmi cântă - cu voce de insectă - Un cântec trist de toamnă, strident şi monoton, Iar fumul de ţigară, subţire, albăstrui, Asemeni unei jertfe, adusă Nu-Ştiu-Cui, Din scrumiera mică, se-nalţă spre plafon. Uit să-mi golesc paharul, iar mintea-mi obosită Nu vrea să mai lucreze în palida lumină Şi-alunecă pe-o parte, de vise doborâtă... Pe malul unei ape, ajuns-am fără ştire. Văd sălcii plângătoare ce trunchiul şi-l înclină, Şi flori mărunte-n iarbă încântă-a mea privire. Şi-apari, nălucă blondă, plutind cu paşi vioi. Cu braţele deschise, spre mine vii zâmbind, Alerg şi eu spre tine şi vreau să te cuprind, Dar eşti un nor, ce-n zare se pierde-ncet, încet, Lăsându-mă în urmă, cuprins de un regret. Atât doar mai ţin minte, nu ştiu ce-a fost apoi. Îmi frec cu palma ochii, ca după un coşmar. În cameră pătrunde tot frigul pe sub uşă, Ţigara-n scrumieră s-a prefăcut cenuşă, Iar musca de-adineaori înnoată în pahar... Afară-i trist, iubito, şi toamna-n agonie Aruncă frunze moarte pe strada mea pustie.
sâmbătă, 31 mai 2025