Aș strânge-n brațe tot zenitul Ca depărtările să le destram, Să nu mai fugi decât cu gândul, Când noaptea îți va bate-n geam. Din roua caldă a dimineții Ți-aș împleti şirag de perle, Să-ți poarte până-n ceasul serii, Mireasma prafului de stele. Și dacă totuși n-o să fie De-ajuns o dragoste din dor, Atunci ți-aș face-o colivie, Să nu mai poți să pleci în zbor. Și-n zborul tău grăbit spre Lună Unde te-ascunzi de ochiul meu, Tu lasă-mi mie vorbă bună, Să știu un' te-oi găsi mereu! Și-oi aduna minunea lumii Și te-oi căta neobosit, Ca să gustăm din apa vieții, Când timpul nostru e sfârșit. Tu, fată de-mpărat frumoasă, Rănită-i inima din mine, Că nu te iau să-mi fi mireasă, Ci să rămâi a mea minune! - Eu n-oi pleca din a mea lume Numai de ești tu prințul meu! Și stelelor le-om da noi nume În timpul nostru scurt și greu. - Eu te-am visat din totdeauna Și niciodată n-ai lipsit, M-a privegheat în noapte Luna, Și-n zori cu tine m-am trezit. Pe cer noi suntem două stele Ce parcă tainic se privesc, Și-n calea lunga dintre ele, E raiul nostru pământesc. Și vom putea a fi-mpreună, Numai prin moarte de-om răzbii, Iar veșnicia o să spună, Că noi suntem a ei copii! Te lasă dar' în grija sorții, Fără de teamă să umblăm, Și l-adăpostul umbrei nopții În ceruri să cutreierăm! Și-n nesfârșitele mistere, Ce-n taină ne-au alăturat, Vom regăsi printre unghere, Scânteia focului curat. Și mi-oi uita a mea menire, Că tu ești rai când te privesc, M-aprind și ard fără oprire, La brațul tău nepământesc!
sâmbătă, 31 mai 2025