Glosa mea - GS Mă “spovedesc”, să fiu om bun, Sunt prudent, cu anii severi, Cu greu din gânduri mă adun, Azi mă stârnesc mai greu ca ieri; Și iar mai calc pe o piază, Iar mă întorc la ștrengării; Printre nori zăresc o oază, Privind prin ochii cenușii. Nu-mi spuneți voi cât să iubesc, Nu-s uzanțe nici canoane, Lăsați-mi dreptul meu, lumesc, Iubesc mult și fără toane; Eu n-am tânjit la bun străin, Nu am condiții, nici nu pun, M-au lovit, dar nu mă înclin; Mă ”spovedesc”, să fiu om bun. Pășesc discret prin rostul meu, Fac pași mărunți și calculați, Am fost atent, dar nu-s mereu Și mulți din ei au fost ratați; Nu mi-e ușor și nici nu vreau, Să-mi fac bilanțuri din poveri, Un realist, îmi spun pe șleau: Sunt prudent, cu anii severi. Nu am sperat și nici nu sper, Să am rodul pe de-a moaca, Știam că totu-i efemer Scapi, de greu, când bate toaca; Și crucea singuri o purtăm, Printre sori razele apun, Apoi greșeala ne-o iertăm; Cu greu din gânduri mă adun. Teama iar m-a prins de mână, Azi o ignor și nu-i zâmbesc, N-a fost și nu-mi va fi stăpână, Dar eu simt că îmbătrânesc; Calendaru-și strânge anii Adun, cu sufletul, averi, Se bucură, în ei, dușmanii; Azi mă stârnesc mai greu ca ieri. Nu știu ce vor ciudații, Le pasă lor de... Eul meu, Tot ce spun sunt aberații, Mă rog, să-i ierte Dumnezeu; Ma bate vântul, prin destin, Țin strâns de câte o rază, În brațe prind câte-un ciulin Și iar mai calc pe o piază. M-ai durut, tu viață bleagă! Nici n-ai știut că te iubesc, Ți-ai făcut norma întreagă Când m-ai trimis să huzuresc; Mi-am dorit zile senine Și curtea plină cu copii, Dar s-a stins visul în mine; Iar mă întorc la ștrengării. Statornic, cum mi-e firea, sunt, Am sperat că-i întâmplare, Am suferit și doare crunt, Dar căzusem în picioare; Anii zboară, sus, pe-o rugă, Sunt soldatul lor de pază, Dau un pinten, să nu fugă; Printre nori zăresc o oază. Timpu-i să îmi fac bilanțuri; Au fost aievea și-au plecat, Cu părinții, printre haruri, Ne prindeau zorii, la narat; Des închid ochii și oftez, Eram cu toții... printre vii, Acum mi-e teamă să visez Privind prin ochii cenușii. Privind prin ochii cenușii, Printre nori zăresc o oază; Iar mă întorc la ștrengării, Și iar mai calc pe o piază; Azi mă stârnesc mai greu ca ieri, Cu greu din gânduri mă adun, Sunt prudent, cu anii severi, Mă”spovedesc”, să fiu om bun. Autor: Gabriel Stănciulescu Drept de autor rezervat
sâmbătă, 31 mai 2025