Am învăţat vorbirea cea corectă Şi scrierea corect gramaticală, M-am bucurat mereu c-am mers la şcoală, Căci şcoala-n vorbe-acum mi se reflectă. Am râs în sinea mea de orişicine Făcea flagrant greşeli gramaticale În fraze cum sunt cele mai banale Şi-l comparam ne-ndurător cu mine. Mi se părea că n-are nimeni dreptul Să nu cunoască regula vorbirii, Ca şi cum asta-i împotriva firii - Şi-aşa făceam mereu pe înţeleptul. Acum ştiu c-am greşit mai mult ca ‘ceia Ce nu vorbeau corect, însă din suflet Îşi dezveleau în faţa-mi al lor cuget - Mesajul lor puternic era cheia. Acum mă uit dincolo de cuvinte Şi ştiu să văd gramatica subtilă A sufletului care are milă Sau care mă îndrumă-n cele sfinte. Şi ştiu să pun pe primul loc trăirea Adânc săpată-n suava poezie În care-o inimă se-arată mie, Stârnindu-mi fără drept de-apel uimirea. Am cunoscut minuni făcute-n unii Ce n-au avut noroc de-atâta carte, Însă cu sufletu-au ajuns departe Şi s-au comunicat cu sete lumii. Ce drept am eu să-i judec pentru ştiinţă, Când bunătatea lor e-aşa de mare Că trece de-ale eului hotare Şi-ndeamnă pe tot omul la credinţă? Gramatica-i utilă, ne-ndoielnic, Dar cea din suflet e nepreţuită, Mai mult decât cea scrisă sau vorbită, Căci sufletul ne e limbajul veşnic!
sâmbătă, 31 mai 2025