Într-o lume de neguri Trăieşte luminoasa umbră. Mai întâi scăldată În ceţi eterne şi sure, Însă, încet-încet, Razele mari a gândirii Negurile albe pătrund Şi formează un arc albastru, Clar senin în jurul lui, Ce-a lui margini îşi găseşte Într-a negurilor creţi Şi-nainte, înainte Zboară geniul de lumină. Îndărătu-i printre neguri A rămas un fluviu clar De albastru senin aer. În dungi supte, în cordele De argint, ele suspendă Fluturări şi creţi în calea Râului de-aer albastru, Ce de cale îi serveşte Mândrului geniu şi nalt Al luminii.
