De-ar fi toamnă, tu tot ai înflorii! Din pielea ei mugurii întinereau, Era poleială de aur cald, Pentru ea Soarele răsărea-n dimineaţă, Să s-oglindească în ochii-i de smarald. Prin părul cărunt dormeau frunzele verzi, Ce-şi alunecau tristeţile prin şuviţe, Dacă-ţi va spune că e bine să n-o crezi, Iar cu fiecare surâs înfloreau acrofite. Mâinile muncite de gânduri aspre şi vechi, Mângâiau feţele pe care-au căzut lacrimi, Şoaptele ei calde coborau îngerii-n perechi, Pe fruntea ei cufundată-n cele mai frumoase datini. Regrete, dor nespus şi lacrimi şi iubire Şi-un vis de primăvară... De-ar fi toamnă,...tu tot ai înflorii, Dragă mamă!
sâmbătă, 31 mai 2025