Iubire
sâmbătă, 31 mai 2025
Am plecat să colind lumea cea mare, 
scăldată de ape, iubită de soare,
şi chiar mi-a plăcut ce am văzut, 
dar m-am întors deoarece-mi place mai mult,
ceea ce văzusem înainte de a pleca:
ţara, oraşul, casa, grădina, tihna căminului
şi dragostea din inima ta.

Din sălcii, ramuri albite de promoroacă 
se-pleacă spre lacul de cleştar. 
Luna argintie, cu mantia-i brodată-n stele, 
vegheată de luceafăr, pământu-l luminează.
Mulate-n rochii negre din catifea, 
ciori zgribulite poposesc croncănind 
pe altarul de gheaţă al iernii.
Pretutindeni, zăpada viscolită-n troiene
acoperă discret păcatele omenirii.

Aduceri aminte mă copleşesc…
inima-mi bate năvalnic, freamătând de iubire.
Ferestrele-s pictate-n dalbe flori de gheaţă,
focul încălzeşte căminul şi lumina difuză 
creează magie…
Împodobit cu globuleţe şi ghirlande din beteală
bradul cu cetină de jad străluceşte-n întuneric.
Asemeni unui covor mătăsos, întinsă pe podele, 
blana ursului polar mângâie trupurile fremătânde, 
cuplate-n dansul frenetic al dragostei…

Privirea ta mă ţintuieşte licărind în noapte, 
gura-ţi însetată-mi soarbe roua vieţii, 
atingerea buzelor fierbinţi mă înfioară…
Braţele avide mă caută, mă cuprind, 
şoaptele dragostei îmi încântă auzul,
mâinile-ţi alunecă pe sâni, mă dezmiardă,
şi-n clipa următoare, lava vulcanului erupe
revărsându-se fierbinte în câmpia fertilă,
la poalele Muntelui Venus, într-un extaz profund.

Cutremurul propagă iubirea-mpărtăşită 
şi-n valuri legănaţi, trăim a vieţii clipă.
Este iubirea simplă, în marea ei splendoare,
ce-n clipa procreerii-i forţa creatoare.
În liniştea deplină ce-nvăluie chiar zorii
visăm la nemurire, visăm moştenitorii.
Şi iată-n plină toamnă, de dimineaţă-n zori,
s-a născut o fetiţă - o floare-ntre flori…