Mi-atât de dor să prind a ta făptură de ochii mei bogați în amintiri, Dar viața mi te-a luat din bătătură și mi-a lăsat o noapte de sclipiri. Ca un blestem girat de cruda soartă îmi ostoiesc prin poze al meu chin, Dar cum să-ți spun că te doresc consoartă când n-am prilej în brațe să te țin? De buze le apropii câteodată, printr-un sărut să-ți spună că doresc să te revăd, minune antamată acelui vis pe care îl trăiesc. Dar cum s-auzi un fluviu de iubire născut dintr-un izvor ce a țâșnit c-un unic scop și-o unică simțire să-ți spuna ”Te iubesc!”, la infinit? Și-a asumat întreaga provocare să curgă-n sus, către al tău ținut sfidând natura cu a sa urcare prin orice strop și prin al lui tumult. Departe ești, pe culmi tot mai semețe, urmându-ți zborul și al tău destin, dar voi urca spre tine cu-o larghețe iubirea mea, cu drag, să ți-o închin. Iar munți de-or fi în cale către tine îi voi răzbi croind un defileu Ca mai apoi, în ape cristaline, să poți privi la ceea ce sunt eu. De unde ești, acolo-n infinituri, a inimii chemare de-i urma, mă vei vedea că nu mai cred în rituri, că legile științei le-oi schimba. Voi scrie noua forță în tratate a tot ce simt și încă nu am spus Drept calimara cu angelitate Ființa ta îmi fi-va de ajuns. Și voi urca fierbând în noua stare pe aburi de speranță voi porni. Al meu urcuș, avid de-a ta splendoare, Noi pagini de știință va urni. Va renega a fizicii știință Și-un adevăr va prinde rădăcini: Căci două inimi prinse în dorință pot reloca chiar lumea din ocini. Și voi ajunge, colo, lângă tine să împlinesc ideea de cămin, să îți ofer ce simt că-ți aparține: Acel izvor urcând spre-al tău destin.
sâmbătă, 31 mai 2025