La margine de timp, cu dorul călător, te mai zăresc trecând câteodată prin amintirile ce-ajung în zbor pe-o aripă de toamnă-ntârziată. Te pierzi însă prin umbrele rebele din ceaţa care mi se-aşterne-n cale, dispari treptat din gândurile mele cuprinse-n vrăji de magice sucale. Le deapănă sucalele prin vreme, nu pot să te aducă mai aproape, nici din adânc de haos să te cheme când luna trece-n taină peste ape. Rugina toamnei se revarsă-n zare, iar frunzele venite dinspre crânguri par stoluri lungi de păsări călătoare, cu amăgiri lăsându-se pe gânduri. Dispare luna sub un colț de stâncă, iar gândurile smulse din sucale la margine de timp aleargă încă spre tine să-mi deschidă altă cale, să te ajung când timpul se oprește pe umbrele din toamnă-ntârziată, să gust din infinitu-n care crește mireasma clipelor de altădată.
sâmbătă, 31 mai 2025