noaptea aud pașii trenului calcă apăsat prin gara sufletului meu pustiită de caniculă și furtună ca-ntr-o simfonie neterminată pentru pian și orchestră știu c-ai să pleci vor rămâne peroanele colorate felinarele desculțe lacrimi în ochii celor sparte de invidia ploilor fără matcă aș vrea să plâng fiecare dală de vers ce poartă urmele noastre ca aleea celebrităților din parcul cetății sibiene pleci să fii mai aproape pământul e mărul din care eva încă n-a mușcat după o rotație completă ai să-mi bați în fereastră liliacul va mai înflori o dată ca după fiecare vacanță *** romanţele se scriu cu sânge iubirea mea timpul nu e niciodată îngăduitor cu cei care-şi amanetează inima dar noi călătorim mereu îmbrăţişaţi în staţiile prin care sufletul face escale înghesui în bagajul de mână speranţa fotografiez relieful arid al neliniştii pe care mâna ta l-ar rotunji cu o simplă atingere cât deşert în lipsa ta dunele acestea pe care ravel a scris cândva bolero-ul ostinato obsedant care îmi seamănă izbitor ascultă mă voi întoarce curând purtând sărutul soarelui pe piele până atunci învaţă să deguşti ciocolata amară a certitudinii că nu există loc unde să nu fim poezie ioan grigoraș & liliana trif
sâmbătă, 31 mai 2025