LACRIMILE ICOANEI Pe al creștinătății plai Se scurge mir din icoană, Când Sfântul lăcrimează-n Rai, De a sufletului rană. Lacrima-n mir se transformă Pentru candela credinței, Să lumineze prin dogmă Cu spiritul neființei. La poarta Raiului ceresc, Suflet așteaptă chemare, Să ducă spirit creștinesc Pe-a veșniciei Cărare. În suflet las rugăciune, La altar ceresc s-o ducă Spre a icoanei minune, Când lăcrimează în rugă. Pe lacrima din icoană Curge al credinței mister, Din suflet fără prihană Să se reverse Adevăr. Omul pe Calea Domnului Pune lacrimi în speranță Și dăruie sufletului Lumină spre altă Viață. La împărătească poartă, A eternității cerești, Duc rugă înlăcrimată Din soarta vieții pământești. Cu toiag de timp va bate La poarta Dumnezeirii, Sufletul, de-a fi iertate Patimile omenirii. * „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!” - Ev. Ioan: 14-6 Maria Filipoiu / poet, eseist, jurnalist București, România
sâmbătă, 31 mai 2025