LUCEAFĂR STINS de Silviu Grama Iubita mea de niciodat Deși dintotdeauna Mă doare dor nemăsurat Să fii a mea întruna. Pe când ferestrele albind S-or sparge-n ape calme Înfiorarea să-ți cuprind Cu cerul dintre palme Ți-oi da lumină de inel Înghețul să-ți aline Ți-apoi m-oi scufunda prin el Ca să mă sting de tine. Cu trupul stins să-ți împletesc Cuvinte cristaline Despre iubirile ce cresc În mările din mine. Și de-o cădea atunci o stea Cu albe diademe Tu ai să-mi știi, iubita mea Durerile prin vreme. Ei îi plăcea în ochiul meu Privirea să și-o scalde Și-un somn mă adâncea mereu Sub pleoapele ei calde. Dar eu luceafăr condamnat La ceruri separate În fiecare am aflat Mereu singurătate. Și m-am întors de-atâtea ori Spre albiile lumii Ca un copil rătăcitor Prin gândurile mumii. Nu i-a ajuns căderea mea Din lacrima deplină M-ar fi dorit un fel de stea Crescută în grădină. Azi mă cuprind adânci fiori Că i-am simțit nisipul Surpat sub vechile ninsori În care-mi aflu chipul.
sâmbătă, 31 mai 2025