- Întrecându-mă pe mine, pas cu pas, învăț răbdarea Valului care se-ntoarce către țărm cu toată marea Urmărindu-l în tăcere sau c-o furie barbară... Spune-mi tu mai știi, iubite, care vis, în care țară Ne-a chemat să stăm alături pe o plajă de safire? Mă păstrezi și-acum în suflet sau măcar în amintire? Eu nisipurile calde le-am bătătorit cu pasul Și mă-ncred în luna plină ce-mi măsoară cu compasul Nebunia și voința de-a te regăsi-ntr-o vară Unde timpul curge leneș ca și-atunci, întâia oară, Când în ochi purtai tot ceru-nghesuit. Mi-e dor de tine Și de-un anotimp, al nostru, pe planetele marine. - Sunt un țărm care așteaptă valul să-i sărute fața Când pășește pe nisipul care-i definește viața, Briza-mi răcorește seara pieptul ars de dor și soare, Plaja mea e străbătută de furtuni amețitoare. Nimeni n-ar putea desface legăturile de sânge Care-au împletit de veacuri țărm cu valul care plânge, Te păstrez în amintire, sufletul mi-e plin de tine, Număr stelele impare ale lumilor marine Unde timpul trece altfel, curge calm prin defilee Și pe trupul tău așează auria lui maree, Haide, vino lângă mine, să ne pierdem în abisuri Într-o vară nesfârșită, fără țărm și compromisuri. Liliana Trif & Ioan Grigoraș
sâmbătă, 31 mai 2025