MAMA Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată, mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult, el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata, cu eleganţa, cu farmecul ei de demult. Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă, după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi, din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa: "Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?" Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat, până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu, bolborosind: "Toate-s în regulă...şi-apropo, arăţi minunat!" Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu. Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea, pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?... Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!" Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt. Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa. Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar, când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura. Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată, nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu. Mama, venind doar în vizita strict măsurată, iată crima nevinovată a nemilosului fiu! Peste ani, cu căinţă târzie venim la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă, şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.
sâmbătă, 31 mai 2025