Ne înjurați în liniște morbidă Și ne-acuzați că nu luptăm mai mult, că lenea noastră este prea aridă să reînvie marele tumult. Suntem rămași pe frontul de ocară din care voi ați dezertat voit și înfruntăm urgia națională dictată de-un partid nesăbuit. Speranța vă e vâsc în devenire și vă lipiți de ramul românesc. Tot promovând o fadă primenire reinventați al vostru os domnesc. Ne acuzați că suntem în gunoaie, că nu muncim atât cât ați decis, că România nu e o copaie în care voi să frământați un vis. Dar nu vedeți că vatra e crăpată, că fumul deznădejdii e-n delir, că ne-a cuprins pe toți cu-o neagră pată și-am devenit un biet popor martir? O, biet popor, distrus de sărăcie și cocoșat de-externele poveri, Bocești ciudos sub roșia urgie ce îți provoacă numai daraveri! O, biet popor, distrus de sărăcie, te-ai divizat în două primăveri, Dar lupta ta e doar zădărnicie că nu formezi întregul ce îl speri! De-o parte suntem noi, rămăși în țară ca să săpăm pământul din străbuni, Iar lutul nostru, strună de chitară, așteaptă ale voastre poțiuni. Din depărtarea țărilor străine vă plângeți dorul, poate, nefiresc, Căci vă negați pornirile sangvine și renegați poporul românesc. Sunteți soldați plecați pe alte fronturi luptând sub alte steaguri prin destin Și tot ce vă interesează sunt doar conturi pe care vi le umpleți cu venin. Din când în când, vă-ntoarceți pe la case ca părintescul zid să-l dărâmați. Vă construiți palate de mătase pe care, mai apoi, le-abandonați. Ni le lăsați să le avem în pază, să le-apărăm de tot ce e murdar de ciuma unui roșu-n metastază ce-mprăștie veninul nuclear. E vremea aşteptatelor decizii, dar să alegeți bine ce voiți! Bogați să fiți cu vrerea în concizii, că timpul nu mai e s-o lălăiți! Avem nevoie de-ale voastre lacrimi Aveți nevoie de al nostru lut, Ca vatra s-o lipim fără de patimi, Să ardem acest roșu disolut!
sâmbătă, 31 mai 2025