Mesia, Omul Durerii Motto: (Biblia, Isaia 53) Cine-a crezut, ce se vestise Prin Duhul Sfânt poporului? Şi cine braţu-I, cunoscuse, Ca braţul tare-al Domnului? Căci a crescut, 'naintea Lui Ca o Odraslă şi-un Lăstar, Din brazde-ale pământului Uscat, fără de ploaie-n dar. N-avea mărire-n frumuseţe, Nici strălucire să ne-atragă, Dar în conceptele-I măreţe El avea dragostea întreagă. Nimic, nu avea să ne placă În drumul jertfei salvatoare, Şi-nfăţişarea-I prea săracă La mulţi era respingătoare. Dispreţuit de noi ca oameni Şi drept numit, Omul durerii, El a chemat la Sine fameni În susur dulce-al mângâierii. Ca om, obişnuit cu suferinţa Prin lipsuri şi nevoi trecând, A demonstrat, ce-i umilinţa Vestea cea bună predicând. Când istovit crucea-Şi ducea Era dispreţul făr-de teamă, Încât privirea-ţi, se-ntorcea Şi noi, nu am luat în seamă. Însă-ale noastre, neputinţe În trupul Său El le-a purtat, Căci boli şi multe suferinţe Asupra Lui, toate le-a luat. Dar noi crezut-am că-I lovit De Dumnezeu, Cel Creator, Şi-aspru smerit şi pedepsit, Ca bun exemplu, al tuturor. Dar El, era atunci străpuns De ale noastre mari păcate, Cu suliţa, în coasta împuns De bună voie-a primit toate. Pedeapsa ce ne-aduce pace Cu-al ei calvar L-a copleşit, Dar rănile-i, ce-a putut face Prin jertfa Lui ne-a mântuit. Ea a fost pusă asupra Lui În rolul Sfânt de Mântuire, Căci Tatăl n-a dat nimănui Solemnul plan de izbăvire. Noi rătăceam şi bâjbâiam Ca oile, de cârd pierdute, Şi pretutindeni, pribegeam Pe căi deloc necunoscute. Şi-n drumul nostru fiecare Străin mergea pe calea lui, Neauzind, dulcea chemare În glasul sfânt al Domnului. Dar El, făcut-a ca să cadă Asupra Lui, ca şi-un izvor, Nelegiuiri multe, grămadă, Strânse-n păcatul, tuturor. Când a fost crâncen chinuit Nu a deschis gura-I de loc, Şi când cei răi L-au pălmuit A răbdat proba cea de foc. Ca un miel, spre măcelărie Când îl aduci pentru tăiere, Tăcut mergea, ca jertfa vie În clipele-I, de grea durere. Şi ca şi-o oaie, ce stă mută Când ea-i dusă la tunsoare, Nu a deschis gura-I tăcută În cea mai cruntă apăsare. Când a fost dus la judecată Cine din cei din acea vreme, Crezut-au ca-Şi merita plată Lovit de-ale lumii blesteme? Cine crezut-a c-a fost şters El, de pe pământul celor vii, Ca iar să-aducă, în Univers Pacea cea sfântă, din vecii? Lovit de moarte când a fost Sub vina strânsă, a tuturor, Cine-a-nţeles, al vieţii rost Că S-a jertfit pentru popor? Groapa I-a fost între cei răi, Mormântul Lui cu cel bogat, Dar pentru toţi duşmanii Săi El pân-la moarte S-a rugat. Măcar că El, nu-a săvârşit Ca şi-om trăind, nelegiuire, Nici vicleşug, nu s-a găsit În inima-I, şi-a Lui vorbire, Găsit-a Domnul 'n-a Sa cale Să-L umilească-n suferinţă Ca imnuri sfinte şi-osanale Să aibă-n veci recunoştinţă. Dar după ce viaţa-Şi va da Jertfindu-Se, pentru păcat, Trăind în veci, va constata: Că nu în van, morţii S-a dat! Sămânţa-I sfântă de urmaşi El, o v-a vedea cu bucurie, Cum în credinţă, primii paşi Şi-i pun pe Sine-Şi, temelie. Astfel, în zilele ce vor urma Lucrarea-I mult va propăşi, Căci nimeni nu o va curma Din mersul său, de-a ispăşi. În Duhul Sfânt, s-o înviora Când rodul muncii va privi, Şi dragostea Lui, tuturora Prin harul sfânt, va împărţi. Prin sfânta Lui neprihănire Pe multi păcătoşi va pune, Dup-a lui Dumnezeu voire În viaţa ce n-o mai apune. Pentru c-a luat asupra Lui Poveri de mari nelegiuiri, Primi-va în planul Cerului Puteri regeşti, între măriri. Şi pentrucă Însuşi pe Sine De bună voie, S-a predat, La moarte fără împotrivire El va fi şi Preot, şi-Mpărat. În numărul, cel făr-de lege Cei răi L-au pus şi socotit, Spre a se vede, şi înţelege Că pentru om, El S-a jertfit. Astfel, păcatele El a purtat A celor mulţi, foşti vinovaţi, Şi pân-la moarte S-a rugat La Tatăl Său, de-a fi iertaţi. Flavius Laurian Duverna
sâmbătă, 31 mai 2025