IUBIRE Te oglindeşti în ochii plini cu umbra verii şi ţi se pare că ai crescut mai mare, dai sa fugi ca vântul prin apusul serii dar clipa desparţirii în adâncuri doare. Priveşti atentă obrajii rumeniţi de soare si te miri cum mama m-a făcut frumos; simti bătaia lunii ivită-n depărtare, că stelele pe boltă s-au lăsat mai jos. Cu mâinile pe umeri laşi capul într-o parte, apoi iar privesti, asculti susur de frunze; usor împingi la vale neguri de pe frunte si laşi o remuşcare s-alunece pe buze. Te oglindesti în ochii plini cu umbra verii si te miri cum mama m-a făcut frumos; dai să fugi ca vântul prin amurgul serii, dar aripa ti-e frânta, si zbori atât de jos! TE CĂUTAM… Te căutam ca orbul pe lumină, ca păsările setoase un fir de apă şi mi se-aprindeau imagini pe retină, şi-nebuneam etapă cu etapă. Te căutam nesăţios în absenţa obscură când se prăbuşeau în mine reverii, şi simţeam cum creşte-n mine o arsură, asemeni zărilor sângerii. Te căutam prin atâta timp prezent, frumoasă amăgire necesară; căci fără tine pământul mi-e absent în colţişorul acesta de ţară. CÂND VII… Când vii, neliniştea mă bântuie frumos şi trec prin mine, volţi şi amperi; ca oricărui muritor cu nume duios, sărutările, tu, mi le numeri. Când vii, eu sunt aprins de tăcere şi ard pe-un rug de aşteptare; mă chinuie un mare foc ce piere şi-l simt, pe sânii tăi, cum moare. Când vii, cu raiul tău de plăcere, mi se umple viaţa de fiori, şi tot uit, de tristeţe şi de himere, când cu tine mă înfăşori. SE APRINDE UNIVERSUL… A rămas un susur de mătase-n mine sub păduri de brazi, în foşnet dăruit, şi-n podul palmei o flacără subţire, mi-aprinde universul, de tine biruit. A rămas o îmbrăţişare de suflete sfioase lângă ape limpezi de izvor; acelaş dor stă ascuns în oase, fascinat de golaşul tău picior. A rămas o ierbă ameţită-n munţi c-un apus de soare peste vârfuri, şi ne-am prăpăduit buzele-n dinţi, îngropându-ne-n săruturi. TE IUBESC… Te iubesc, căci altfel nu te-aş săruta, cu vipia ce mi-a scrumit şoptirea; când te desprinzi de mine, fără voia ta, îşi leagănă hidos, pădurile, mâhnirea. Te iubesc, căci altfel nu ţi-aş săvura sub mine, şoldul tău odihnitor, şi nici gura mea, azi, nu ar murmura cuvinte ursite de mine jinduitor. Te iubesc, căci altfel n-aş insista să simt culoare tandreţei tale; te iubesc, căci altfel n-aş adăsta dimensiunile iubirii ancestrale. ÎN PORŢII EGALE Intră în casă! Suntem noi şi liniştea, liniştea toată spânzurată de pereţi; descalţă-te iute lângă dormeza mea şi lângă mine vino, cu ochii tăi şireţi. Vino aici, unde iubirea-i gata strânsă şi arde aerul lovit de cîte-o şoaptă; mătasea asta, tu o ţii mereu ascunsă în aceeaşi mireasmă de caisă coaptă. Vino aici şi atingeţi coapsele de mine, ori orbeşte-mă uşor cu privirile tale! O, clipele prezente au dorinţele line şi impart, iată, fericirea-n porţii egale. DE VEI VENI... De vei veni, sufleţele, la mine, să te îmbraci cu linişte şi tăcere şi mai cu seamă, tu, inima s-o laşi să bată-n voie, cu sfâşiere. Am să te-aştept, pârjolit cu uimirea spulberată între distanţe acum; din nori şi din stele să te-adun, precum m-a-ndumnzeit iubirea. Să aduci surâsuri,vestite de buze, ochii tăi să clipească ceva nefiresc: şi dacă-s sfios, să nu te-amuze că în săruturi am să te zidesc. Şi am să uit capriciile asedierii, mereu întârzierile vor fi prelungi; tu ai să mă stingi cu venirea serii, cu liniile tale, calde şi lungi. MINUNEA MEA FRUMOASĂ Tu, iubito, să-ţi scoţi bluza din prag, s-ating umerii, iradiaţi de remuşcări; părul alintat de două mâini cu drag, să-mi aducă linişte şi înduioşări. Cu coapsele feline şi sânii tăi avari, spulberă-mi nimicnicia din casă, o, cât eşti de scumpă, în taina ce apari, minunea mea dorită şi frumoasă! Şi mă regăsesc bine, şi devin poet, în sărăcia-mi lucie, de visător; purificându-mi sufletul de orice regret, din trecut, prezent şi viitor. NE RĂTĂCEAM PRIN SĂRUTĂRI O, şi vântul e gata, astăzi să ne-acuze sub mângâierea subtilelor chemări; mohorâtă, seara abureşte prin frunze sticlea luna, ne rătăceam prin sărutări. Undeva prin adâncuri de sentimente lunecau fiori molcomi de început; treceau în rafale, oftând ceva cuvinte, ne-am fi despărţit, dar n-am putut. O, şi de-tunci rămânem tot mereu lângă salcâmii cu susur fin de dor; tu ai ceva scump, ce-l ştiu a fi al meu eu un suflet deschis, dor prin zbor ORICUM… Oricum, tu te-ai născut să-mi aparţii, să-mi fii voluptate tandră-n simţire; bănuind feridirea pe care mi-o susţii, eu mă declar primejdiosul mire. Oricum, trebuia să se întâmple odată, orbita ta să m-ameţească puţin; corola pielii tale – aceeaşi c-altădată, şi sunt norocos şi te reţin. Oricum, şi-aşa e bine, şi-I minunat când simt pe buze pulsul tău grăbit; tot stau cu capul pe sânul tău culcat şi aştept să mă subjugi, sunt biruit. CE-AR FI… Ce-ar fi să-mi dărui ochii căprui, aşa pe-o sărutare; eu aş tăcea şi n-aş spune nimănui, te-aş săruta mai tare. Bustul tău să-mi dărui, sufletul tău, iubind ca-n rituri; şi-n trecerea noastră, s-ar ivi mereu, povestea unor mituri. NĂVALNICĂ PREZENŢĂ O strângere de mână şi m-am despărţit de prieteni, pornesc iar cu vântul ce mi s-a prins în păr, prin mulţimea oraşului ce aşteptă toamna cu toţi norii deşiraţi pe umăr. Un plop, aproape, întinde braţe lungi spre cer, se tânguie cu frunza după plecarea verii şi freamătă, ştiind că va albi în ger. Doream să fii cu mine, să vezi cum unda apei tremură-n parc adâncul în aşteptarea serii, odată cu vremea spre ora asfinţirii, dar tu eşti departe… şi nici nu ştiu când vii. Numai eu stau aici, devorat de vise, închipuindu-mă îmbrăţişat cu tine pea lei, catalizând iluzii, fiorii de dor, ce mă faci să exist mereu, năvalnică prezenţă a sufletului meu.
sâmbătă, 31 mai 2025