Ne ocoleam, şi totuşi, în vară când curgea căldura pe străzi şi noi inauguram în viaţa discretă zile şi ore de trăire concretă, să presimţim că ochii noştrii sunt asemenea şi cum aceleaşi idealuri izvorăsc din ei. Cu prima şoaptă, gingaşă, în adierea ce ne-a apropiat, zările s-au rezemat pe umerii noştri obişnuiţi cu astrale lumini prin care au crescut reverii din lut. Şi prima voroavă prinsă în zbor am dezmierdat-o şi-am tăinuit-o deplin, când privirile interferau şi se-amăgeau în uimire, de fericire, iar ochii tăi mă adorau mari şi umezi… calzi. Simţeam fugind prin noi nelinişti ciudate, cum numai surâsul tău îmi umplea sufletul de culori, ca în zori, când soarele urcă din adâncul mării şi valul sărută malul. Şi de-atunci, aşa cum respir, înşir visele în dimineţi cu rouă, pe raze de soare, iar noi, două păsări Phoenix spre cer, zburăm pe verticală, iar copii schiţează două traiectorii paralele, drumul tău şi al meu. Fotografia postată de Pena George.
sâmbătă, 21 iunie 2025