Noi cei trecuţi prin viaţă

Noi cei trecuţi prin viaţă

Privesc cum timpul la toţi ne dă târcoale
Nu scăpă floare sau suflet nou venit, 
Un cal sălbatic ce-aleargă pe-a sa cale
Purtând pe coamă, clipa ce zboară-n infinit.
Trimit acum o veste  la cei trecuţi prin viaţă
Nerăbdătoare sunt la suflete s-ajungă,
Văzând hotare reci şi ziduri cum se-nalţă,
Acoperind dorinţa cu-o iarnă grea şi lungă.
Dar noi suntem copacii din toamna cea târzie 
Şi sufletul ne este un trubadur hoinar,
Poet la curtea veche ce versurile-şi scrie
Pe aripa speranţei şi crinii din altar.

Convenienţe sterpe ne ţin încorsetaţi
În lanţuri ruginite şi-n cuvântări meschine,
Un vânt năpraznic bate şi suntem sufocaţi
De-o mască vlăguită uitând de-al nostru sine.
Şi ne stropim trăirea cu lacrimi şi durere
Purtând-o prin îngheţ spre veşnică osândă,
Dar sufletul se zbate să şteargă a sa tăcere
Strigând că nu îi pasă, de cei ce stau la pândă.
În vatra din adâncuri iubirea-i încă vie,
Iar visurile noastre nu-s năluciri sau fum,
Am vrea să vieţuim la margini de vlăsie
Serenitatea clipei cu veşnicu-i parfum.