În sufletul meu este furtună Și frunzele moarte atârnă în zbor. Aprig, ca niciodată, fulgeră și tună. Mi-e rece aici, mi-e sete, mi-e dor... Duc lipsă de umbra pașilor tăi, Cum trece-anevoios călcând peste podea. Liniștea ta multă și ochii aceia doi – aș da orice, doar să-i pot avea... Aripi de aș avea ca eu să zbor, Să plec în vis și să rămân pe veci; să aud, subtil, vuietul oceanelor; să le iau angoasa valurilor reci... Să te strig cântând și apoi să apari, în văzul meu tu să te prefaci o mare; copaci de palmier și nisipuri mari – să-nvie acolo o privighetoare... Simt înghițirea în sec a serilor calde, aud ropotul pașilor sufletului tău. În același timp, ești aproape și departe – te văd cum închini un pic de dorul meu... Inima îți strigă și-i-n lanțuri ferecată – nu vrea să accepte, se zbate cu putere. Cu mintea, câteodată, aspru, surd se ceartă. În privirea-ți mută se lasă iar tăcere... Vreau să te mai am și să nu te știu, să îți acord pe suflet note muzicale. Pe dinafară mort, pe dinăuntru viu – să îmi iau cu tine iubirea la purtare... Să te ador mai mult cu fiecare zi și să îmi îneci buzele într-o sărutare; să mă pierd în mare și să uit de mine, și apoi să mă prinzi c-o îmbrățișare... Lacrimi de iubire să-mi curgă pe față Și să le ștergi, ușor, cu a ta mână tandră; să-mi iei din ai mei ochi translucida ceață. Să-mi știi inima vie, nepătată, caldă... Simte-i infinitul, simte-i nemurirea – te vrea aici, acum și în veci mereu. Vindecă-i rănile și adulmecă-i trăirea. Oferă-i atingerea ta, din nou pentru mereu...
sâmbătă, 31 mai 2025