Când infinitul zilei se termină Și redevine nopții biet vasal, Cum se strecoară a viselor regină Să-mi ostoiască dorul abisal! Am obosit să încălzesc secrete Să clocotesc amorul meu nebun, A sufletului pală să regrete Că arde în zadar, fără de scrum. Mi-e inima de doruri istovită Cu-a stelelor lumină o-nfășor, Ca un balsam pe-o rană tot lovită Ce arde de durerea unui dor. A nopții taină o culeg din stele În liniște, idei se oglindesc. Tu ești secretul răzbătând din ele Ce-mi umple universul nefiresc. Tu îmi răsai în noaptea fără faptă, Ești un șirag de focuri la zenit. Și, pas cu pas, pe calea neumblată, Eu văd ce-am fost și ce am devenit Am devenit un om dintr-o paiață Și brațe către tine am să-ntind. Mă uit cum strălucești în a mea viață Chiar de orbesc, la piept eu te cuprind. Al noptii univers încet coboară Și tremuri ca o velă pe catarg Când vântul îi șoptește prima oară Secretele culese de prin larg. Eu îți astern o capă înainte Drept cale spre destinul femeiesc, Dar am o inocentă rugaminte: Nu mă trezi din visul ce-l trăiesc.
sâmbătă, 31 mai 2025