Odiseea Mesianică ( III ) Evocare Biblică Partea III -a Betleem ,,Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că nu eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei”. Mica 5, 2. ,,Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Domn al pacii”. ,,El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor”. Is. 9, 6-7. ...................................... Trezindu-se din cugetare Iată, Maria avu o tresărire! Privind atentă-n depărtare Se profila-n albastra zare Soarele stând în asfinţire. Un soare de-aur şi frumos Îşi răspândea razele sale, Peste colinele ce maiestos Sub fluxul său cel luminos Îşi impuneau tablou-n vale. Era prea dulce, minunată, Priveliştea, prinsă-n ront, Care-ncânta ornamentată În culori vii înveşmântată Cu roşu aprins, la orizont. De-o parte şi de alta cercul Părea în raze că-i cuprinde, Atrăgându-i înspre centrul Şi-arătându-le c-au dreptul La frumuseţea ce se-ntinde, Şi-ncântă-a ochilpr privire În licăriri dulci de curcubeu, Ce saltă sufletu-n gândire În ceasuri dulci de regăsire, Către Acel Ce-I Dumnezeu, Ce toate-a creat din iubire Pentru o lume-n ascultare, Completă prin desăvârşire Şi-n propria-i... neprihănire Dup-a Sa sfântă asemănare. Şi care-atunci când a greşit De Domnul n-a fost urgisită, Ci prin har sfânt, i-a amintit Ce-n Paradis, i-a consfinţit, Că-n Jertfă, va fi mântuită. Dorinţa prin veacuri adusă În cea mai sfântă mântuire, Va fi-mplinită, cum e spusă Deschizând salvării-o uşă - De îngerul, şi-a lui vorbire. Şi planuri sfinte, o mulţime Făcea Maria-n mintea ei - Lăsând-o în gândiri divine Dar cu-nţelegeri depline - Privind problema izbăvirei. Voia mai repede s-ajungă Cât ziua-încă mai stăruia, Căci îi păruse calea lungă Iar apăsările s-o strângă Pe drumul pe care venea. La Betleem, ea se-aştepta Naşterea, să se petreacă, Atunci când ziua s-o-nopta Când tot tumultu-o înceta Şi la odihnă, au să treacă. Se tot gândea de pe acum Călătoria să-şi sfârşească, Cu grijile-i... venind duium Căci obosită de lung drum Ea spera să se-odihnească. Lui Iosif, îi spuse-n şoapte Despre semnul presimţirii, Poate chiar în acea noapte După-un drum aşa departe Sel va-mplini ceasul vestirii: ,, Iată, sceptrul de domnire Din Iuda, nu s-o îndepărta, Căci un toiag de cârmuire Spre-ai da deplina izbăvire Prin Şilo (El) îl va cerceta!” ,, De El vor asculta popoare Cum de-alfel zice profeţia, Şi dela mare, pân-la mare Ne-având graniţi şi hotare Va domni, Împărat Mesia.” ,, Pân’ la margini de pământ Va vesti pacea la neamuri; Va birui, cu-al Său Cuvant, Ca sol slujind alt Legământ Fără armuri, şi fără arcuri.” Trudiţi, călătoreau pe cale Spre Betleemul mult dorit, Şi gândind mergeau agale Ca în cetatea cea din vale Să aibă un loc de-odihnit. Şi însfârşit, când au ajuns Din inimi ei s-au bucurat, Văzând cetatea celui uns Aşa cum Domnul a răspuns Lui Samuel, de-un Împărat. Aici, la Betleem, el a venit Să vadă pe-Mpăratu-ales, De Domnul cel Nemărginit Peste al Său popor... iubit Şi-n plănuiri, de neînţeles. Mare i-a mai fost mirarea Când, din toţi copiii lui Isai, Domnul făcuse... alegerea Şi nimeni chiar nu-nţelegea, De ce cel mic, cu păr bălai? Şi David a fost uns ca Rege Peste poporul sfânt, Israel, Semnul Său, de-a înţelege Pe ce constatări se merge Că-n planuri, hotărăşte El. Astfel, mica cetate Betleem, A devenit un loc de seamă, Ce inspira un gând suprem Prin amintiri, care te chem De-nţelepciune şi de teamă. Treziri de prevestire sfântă Pe amândoi, îi cuprindeau, Căci în dorinţa neînfrântă Din inimi care se frământă, Iat’ că-mplinirea, aşteptau. Şi vremea fiind pe înserate Multe griji aveau în minte, Străini în locuri neumblate Şi-n întunericul din noapte Ce au să facă mai-nainte? Trudiţi fiind, ei mult doreau O găzduire pentru noapte, Şi toţi cei întrebaţi spuneau Prin voci seci, că loc nu au Răspunzând abia-n şoapte. Cetatea toată-au străbatut Dela un capăt, l-altul, iară, Şi loc de-odihnă n-au putut Cum după drum ei ar fi vrut Să afle, pentru acea seară. Nici hanul cel de poposire N-a mai avut loc pentru ei, De a-i primi spre odihnire Pân-la a zilei... strălucire Pe-aceşti călători Galilei! Într-un târziu, către ieşire Tot întrebând, pe şoptite, S-au pomenit la o clădire, C-o veche, şubredă zidire Un staul sărac pentru vite. Era, aşa dar, singurul loc După prea multa căutare, Ce s-a găsit, ca un mijloc Prea bun, c-au avut noroc De găzduire-n criza mare. Când porţile şi le-a deschis Pentru-ai primi pe călători, Nimic ei n-au avut de zis - Credeau că e un dulce vis, Când se-mplineşte uneori. În staul, era linişte şi bine, Pe jos un aşternut de paie, Şi-o luminiţă,... în raze line În sclipiri dulci,... cristaline Îl transforma într-o odaie. Târziu, au poposit drumeţii Şi-acolo-n staul S-a născut Domnul Isus, Prinţul Vieţii, Luceafăr Sfânt al dimineţii Prin care toate s-au făcut. Care din ceruri preaînalte S-a pogorât şi S-a-ntrupat, Ca prin har omul să-l salte Către-alte lumi nevinovate Către-Universul cel curat. Astfel prin planul mântuirii Dragostea Sfântă, a decis, Să îmbrace haina... umilirii Purtând păcatul omenirii - În profeţii cum a fost scris. Să lase slava Lui cerească Şi scaunul Său de domnie, Pentru-o fiinţă omenească, În staul umil... să se nască Şi să se-accepte-n sărăcie. Să pătimească, în umilire Pentru imensul greu păcat, Cel ce-a dus la despărţire În lupta sa spre preamărire Din Universul scump creat. În rostul Marii Înţelepciuni S-aducă astfel la împlinire, Marea minune, din minuni, Cu oameni noi şi iarăşi buni În planul sfânt de mântuire. Şi-astfel taina cea ascunsă Din veacuri veşnice ţinută, În tot misterul, nepătrunsă Când ziua ei a fost ajunsă, La Betleem, fu cunoscută! Pruncul în iesle, L-a culcat, Maria! Şi ca mamă grijulie, După ce-n scutece-nfăşat Ea peste El... a privegheat Ca nu cumva, frig să Îi fie. Dar vitele, cu-a lor suflare Staulu-ntreg, l-au încălzit, Şi sub privirea veghetoare A mamei în dragostea mare Căldură noaptea, au dăruit. Flavius Laurian Duverna Va urma, partea a IV -a
sâmbătă, 31 mai 2025