Pe muntele negru de frunză de vară Te chem cu accent brumăriu să te sperii Când spicul de toamnă dă-n spicele verii Şi cade lumina şi trage să moară. Şi sânt întrebări prin natura puzderii Şi sfârâie ploaia dinţii ca o ceară Şi vara ne-nchide în toamnă afară Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii. Aicea la munte mai poate să spere Şi cel care moare că moartea-i departe Şi noi să fugim şi să scriem o carte În ea cuprinzând ale toamnei mistere. Că sântem în lume pe-acolo prin partea Pe unde întârzie poşta şi moartea.
sâmbătă, 19 aprilie 2025